Medias Bike Maraton si Arad Mtb Trophy – „Al doilea Epic!”

Este miercuri si abia acum mi-am revenit si adunat gandurile dupa weekendul trecut in care am participat din nou la un Duo.

Interesant este ca acum cativa ani abia puteam concepe sa particip la traseul lung. Ma gandeam, aia trebuie sa fie nebuni, altfel de ce sa te chinui 4-5 ore ? In momentul de fata este ceva natural sa ma inham la asemenea provocari. Colegul meu, Mititelu Andrei, spune ca la cursele lungi ai parte de mai multe trairi, duble fata de un traseu mediu. 🙂 Cam asa e, uneori aproape renunti de 2 ori…

Medias Bike Marathon si Arad Mtb Trophy, acesta a fost meniul ales pentru weekendul trecut.

Nu stiu daca e bine sau rau ceea ce fac cu 2 curse intr-un weekend. Le aleg pentru ca pur si simplu exista posibilitatea sa particip la amandoua. Unii si-ar pune intrebarea: De ce ? Iar eu ma intreb:”De ce nu ?”

Am inceput cu a ma prezenta pentru a 2-a oara la Medias Bike Marathon, desi statisticile spun ca ar fi, de fapt, a 4-a ocazie cu care particip la Medias. La primele 2 a fost terapie medicinala cu noroi medieval, iar cele din urma 2 au fost sedinte la solar. Faci cum faci, dar pleci terapizat de la Medias.

Anul acesta traseul lung s-a desfasurat de-a lungul a 72 de km cu 1800m diferenta de nivel. Aparent, un pic mai greu decat anul trecut, dar nu am crezut pana cand nu am vazut ca castigatorul (mama ei de cacofonie 😀 ) a incheiat competitia intr-un timp cu 7 minute mai slab decat timpul meu de anul trecut. Deci da ! A fost mai greu anul acesta.

Inca de la start, oamenii au inceput „sa-i dea’ cacao!” (vorba lui Stefan), in sensul ca … i-au dat cacao si s-au dus de nu te puteai tine de ei. Nu vorbesc in numele tau, ci doar al subsemnatului 🙂 Am incercat sa ii prind din nou pe portiunea unde credeam ca sunt mai bun si pareau asa de tangibili, mai ca ii puteai atinge. Ma refer la portiunea aceea grea pe iarba unde unii au facut push bike, iar eu am tras cu dintii, dar nu am reusit decat sa ma apropii vertiginos si cand sa ii prind din urma, a inceput coborarea.

Las de frane, dar nu prea tare ca mi-e mila de mine, dar mai tare de fotografii de pe margine. Zbor pe pasunile Mediesene verzi si ajung singur la asfalt. Aici urma o portiune de plat pe care o stiam de anul trecut si numai singur nu era bine sa ajungi aici. In fata vad pe cineva, in spate tot asa. Ma consemnez ca nu mi-au iesit treburile pana aici asa cum vroiam si continui. Ma prinde Georgian si continuam putin impreuna pana la urmatoarele urcari. De acolo continui singur pentru o vreme, iar peste cativa km il prind pe colegul meu amintit mai sus, Andrei. Nu i-au iesit nici lui socotelile. Mergem impreuna pana intr-un punct de alimentare si tragem tare pentru ca in campul vizual erau ceva concurenti la 1-2 minute in fata. Ajungem in punctul de alimentare, ne hidratam, mancam, luam si pentru acasa la copii in buzunare si…ce sa vezi, ne prind 2 din urma, asa brusc. Continuam cu unul dintre ei pe portiunea de coborare si plat ce urmeaza.

Facusem cu 2 zile inainte traseul de 40 de km, dar nu credeam ca bucla in plus de 30 de km va fi asa de plictisitoare. In sfarsit, exact cand se termina platul si incepe urcarea, preiau conducerea si ma arunc pe urcare, ca un lup asupra unei biete oi 😀 De aici inainte am inceput sa recuperez, mai bine decat credeam, am pornit de pe locul 15 la general si aveam sa ma opresc pe 7 la final.

Un pic mai tarziu apar si primele semne din fata. Unii rideri care mi se pareau foarte puternici. Trec de primul, il ajung pe al doilea in urmatorul punct de alimentare in care nu opresc si constat ca este Ilies Ferencz, un sportiv si un om despre care se pot povesti multe si un prieten drag totodata. M-a avertizat inainte de start ca nu se mai antreneaza. El este un fenomen de om, care obisnuia sa castige multe maratoane grele la general, chiar fara spd-uri pe la inceput. Pentru prima oara intr-o competitie sunt in fata lui si prind avans.

In urmatorii km il prind pe Elekes Laszlo, apoi pe Gyorgy Levente care pare surprins de ceea ce fac. Nu ma potrivesc nici cu el la ritm si nu stiu ce se intampla in spate asa ca aleg sa imi vad de ritmul meu de recuperator. Urmatorul pushbike vine cu Vlad Sabau in vazul meu, cu care ma duelez putin, caci clujenii nu cedeaza usor. Ma incurca putin intr-un moment cu lipsa de fairplay cand incerc sa evit un sant si imi taie calea. Vine urmatoarea urcare si ma fac nevazut spre finish.

Medias Bike Maraton si Arad Mtb Trophy
Momentul ala cand il vezi pe fotograf si cand ajungi langa el te ridici in picioare sa scoti o poza de Jackie Chan pe bicicleta.

Intr-un fel abia astept sa se termine, e greu, dar e si deosebit de frumos in timp ce fortezi cum poti cu ultimele ramasite de energie. Ajung pe asfalt si ma uit in spate sa vad daca nu cumva o zaresc pe Andreea Marin. Nici urma de ea, asa ca inchei lininstit probabil a 2-a cea mai buna cursa a mea de anul acesta, dupa Campionatul National de XCO.

Stii momentul ala cand te uiti prin pozele dupa un concurs si dai scrol in jos si incepi sa il vezi pe primul care a ajuns, apoi tot recunosti din cei care erau in fata ta, ajungi la cel care stii ca a fost exact inaintea ta la finish si apoi…il vezi pe urmatorul dupa tine si dai scroll inapoi in sus si in jos si nu intelegi unde esti. Na, acum intelegi de ce nu am eu poza la finish. Noroc ca sunt pe podium si acolo e mai greu de ratat.

Locul 2 la categorie dupa Stefan, care incheie pe locul 4 la general.

Tari amatorii astia, v-am mai spus !

Un lucru deosebit printre multe altele, au fost trofeele de la concurs. Oameni buni, ca sa intelegeti despre ce e vorba si ce tineam noi in mana mai sus:

Mi-a placut super mult ca nu au fost medalii pe podium, nu au fost diplome. Le-au pastrat pentru gradinita, in schimb au oferit trofee bibelou. Super frumos !

Dincolo de aceste trofee, medaliile de finish au fost facute manual de un mester local. Ceva iarasi de apreciat si care denota ca cineva pune suflet in ceea ce se intampla la Medias Bike Maraton. Nu sunt medalii cumparate care seamana toate una cu cealalta, sunt din lut, probabil facute de o mana de om. Cum ar spune englezul: „Thumbs up!”

Dupa concurs am avut parte de un masaj dureros, de am transpirat aproape la fel ca si in concurs, dar binevenit caci simteam ca pot participa din nou.

Asa ca am pornit spre Arad, unde am ajuns la 12:00.

Aici competitia se arata ca si la indigo, spunea Andrei, adica: 70 de km cu 2000m.

Medias Bike Maraton si Arad Mtb Trophy

8 tricouri Carcover Racing Team s-au asezat la start.

Caldura e infernala si aici, presiunea la fel, dar e mediul propice pentru ca diamantele sa se nasca. 😀 Pornesc si aici impreuna cu Andrei, cand eu mai in fata, cand el, apoi ne-am intalnit o perioada, dupa care am schimbat rolurile din ziua precedenta in care eu am excelat, iar acum era randul lui.

Pana la km 40 am pedalat ca nebunii la vale, pe unele portiuni cu bolovani unde nu mai exista nicio trasa ideala, fiecare o crea pe a lui pe loc. Artisti, domne’ !

Dupa 40 si un pic, s-a stins Garminul si a disparut si Andrei. A prins el o schema de la Raul Sinza dupa Epic si nu l-am mai vazut. Nici energie prea multa nu am avut, ca altfel il mai vedeam. M-am consolat ca nu poti merge 2 zile excelent si am continuat o cursa solitara. Noroc ca mai treceau prin peisaj cei de la tura scurta. La un moment dat, pe o urcare, era o imagine ca dupa razboi. Nici un fotograf nu ar fi putut sa exprime sentimentul.

Era o liniste de nu se auzeau decat usor niste pasi si lantul meu. In fata erau 3 oameni de la traseul scurt care impingeau fiecare la bicicleta de parca era o cruce de dus, iar eu veneam incet pe bicicleta, tot prafuit si transpirat cu un ritm la relanti. Imi era greu si mie, dar din respect pentru ei am devenit optimist pe loc.

Intr-un final, ca orice lucru unde daca tot invarti pedala la un moment dat ajungi la sfarsit, am incheiat al doilea Epic: 140 de km, cu 4000m in 2 zile.

Pe data viitoare,

 

Daca ti-a placut, arata-mi aici:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *