Cine a fost Buddha si care e cea mai mare lectie de la el.

Naşterea lui Gautama Buddha Pe parcursul primului mileniu î.Hr., sisteme religioase alternative au început să se răspândească în spaţiul afro-asiatic. Noii veniți era religii cum era Jainismul și budismul în India, taoismul și confucianismul în China, precum și stoicism, cinismul, şi epicureismului în Marea Mediterană. Aceste religii erau indiferente faţă de divinităţi. Ele afirmau că ordinea supra-umană care conduce lumea este un produs al legilor naturale și nu al unor capricii divine. Unele dintre aceste religii au continuat să creadă în existența zeilor, dar zeii lor erau supuşi legilor naturii la fel de mult ca şi oamenii, animalele sau plantele. Zeii aveau propria nișă în cadrul ecosistemului la fel ca elefanții sau aricii. Ei nu puteau schimba legile naturii, la fel cum nu o poate face nici elefantul sau ariciul. Un exemplu de prim ordin al acestor religii ale legilor naturale este budismul, care a fost probabil cea mai importantă dintre religiile vechi a legilor naturale. Budismul este încă una dintre cele mai importante credințe ale lumii. Figura centrală a budismului nu este vreun Dumnezeu, ci o ființă umană, Siddhartha Gautama. Conform tradiției budiste, Gautama a fost moștenitorul unui mic regat din munții Himalaya în nordul Indiei aproximativ în anul 500 î.Hr. Tânărul prinț era profund impresionat de suferința pe care o vedea în jur în regatul său, precum și în lume în general. El a văzut că toată lumea suferă, bărbați și femei, copii și bătrâni, nu doar în urma catastrofelor accidentale, cumLecția X – Legea religiei pagina 197 erau războiul sau ciuma, dar ei suferă în mod constant, măcinaţi de neliniști, frustrări și nemulțumiri, toate acestea păreau a fi o parte inseparabilă a condiției umane. Chiar dacă am pune capăt tuturor războaielor și bolilor, oamenii vor suferi în continuare de neliniști și nemulțumiri. Gautama a văzut că oamenii caută mereu bogăție, putere și cunoștințe noi, dobândesc multe posesiuni, nasc fii și fiice, construiesc case și palate, dar indiferent de ce ar realiza, oamenii nu sunt niciodată mulţumiţi. Cei care trăiesc în sărăcie visează natural să fie bogaţi. Cei care câștigă un milion vor două milioane. Cei care au două milioane visează să dobândească 10 milioane. Chiar şi cei bogaţi si faimoşi, cum era propria familie regală, erau rareori împliniţi. Erau prea împovăraţi de griji și frământări fără sfârşit, care nu încetau până când boala, bătrânețea și moartea pun capăt vieţii. După aceea, tot ce a fost dobândit de-a lungul vieţii dispare ca un fum. Viața îi părea lui Gautama un soi de cursă de șobolani zadarnică. Trebuia găsit un alt mod de viaţă. Conform tradiției budiste, când Gautama a împlinit 29 de ani, el a decis că răspunsul la această întrebare este cel mai important lucru din viața sa. El a părăsit în mijlocul nopții regatul. S-a strecurat din palat, a lăsat în urmă familia, bunurile și regatul său. A calatorit ca un vagabond fără adăpost prin întreaga Indie, căutând o cale de eliberare din suferință. Nu numai din războaie și boală, dar din toate nemulțumirile, neliniștile și frustrările. Gautama a petrecut șase ani meditând asupra esenței, cauzelor și posibilelor soluţii la suferinţă. ascetul Bodhisatta Gotama El a realizat că suferința nu este cauzată de avere, boală, nedreptate socială sau capricii divine, ci de comportamentul propriei minţi. Revelaţia majoră a lui Gautama a fost că, orice ar experimenta mintea, ea reacționează aproape întotdeauna cu dorinţe şi pofte noi care aduc nemulțumire. Când mintea experimentează ceva neplăcut, cum ar fi durere, își dorește să scape de ea. Când mintea experimentează ceva plăcut, tânjește ca plăcerea să dureze și să se intensifice. Prin urmare, mintea este întotdeauna nemulțumită și agitată, deoarece doreşte mereu ceva mai mult. Acest lucru este evident pentru lucruri neplăcute, cum este durerea, neam dori natural să scăpăm de ea. Cu toate acestea, chiar atunci când experimentăm lucruri plăcute, conform constatărilor lui Gautama, noi nu suntem niciodată mulţumiţi. Ne temem ori că plăcerea ar putea să dispară, ori sperăm că plăcerea se va intensifica. Spre exemplu, oamenii care visează de ani de zile la marea iubire, atunci când o găsesc în cele din urmă sunt rareori complet multumiţi. Unii se tem că ar putea-o pierde, alții cred că ar putea poate găsi ceva mai bun. Unii sunt măcinaţi de ambele nemulțumiri. Meditația budistăLecția X – Legea religiei pagina 198 Divinităţi grandioase ne pot iubi sau să ne ude câmpurile. Instituții sociale ne pot oferi dreptate sau îngrijirea sănătății. Coincidențe ne pot transforma în milionari. Nici unul din aceste lucruri nu poate însă schimba caracteristicile de bază ale minții. Chiar cei mai bogaţi și mai puternici dintre noi nu sunt niciodată mulțumiți, fug fără oprire de experiențe neplăcute. Gautama a înţeles că există o metodă de a scăpa din acest cerc vicios, în care oamenii sunt prizonieri. Dacă atunci când mintea experimentează ceva, plăcut sau neplăcut, ea înțelege și acceptă pur și simplu lucrurile așa cum sunt, atunci nu se creează nici o suferință. Dacă vă confruntați cu tristețe şi nu vă doriţi ca ea să dispară, veți continua să simțiţi tristețe, dar nu veţi mai suferi. Poate exista o învăţătură specială, înțelegere în tristețe. Dacă vă confruntați cu bucurie, fără a dori ca bucuria să continue și să se intensifice, veți continua să simțiţi bucuria dar fără a vă pierde mintea. Puteți fi complet mulțumit cu bucuria pe care o trăiţi, indiferent de gradul ei. calea sigură spre NIRVANA Gautama a propus un set de tehnici de meditație care instruiesc mintea să experimenteze realitatea aşa cum este ea, fără a dori ceva diferit sau mai mult. Practicile meditative antrenează mintea să concentreze toată atenția asupra întrebării “ce experimentez eu acum cu adevarat?” și nu la “ce aş experimenta eu mai degrabă” în schimb? Este foarte dificil să se atingă această stare de spirit, dar nu imposibil. Gautama bazează meditaţia pe un set de reguli etice pentru ca oamenii să se concentreze mai uşor pe experimentarea prezentului, evitând în același timp alunecarea minţii spre fantezii, pofte sau frici. Gautama şi-a îndemnat adepții să evite omuciderea, sexul promiscuu și furtul. Nu pentru că vreun zeu mare ar interzice-o, ci pentru că astfel de acte nasc poftă de putere, plăcere senzuală și dorinţa de îmbogăţire. Când flăcările dorinţei sunt complet stinse, dorinţa este înlocuită cu o stare perfectă de liniște şi mulțumire, numită în budism nirvana. Sensul literal al cuvântului „nirvana” este stingerea focului. Stingerea incendiului dorinţelor care ard tot timpul pe scena minţii și creează nemulțumiri și mizerie. Potrivit idealului budist, cel care a reușit să obțină Nirvana este eliberat pe deplin de toată suferința. El trăieşte realitatea cu cea mai mare claritate, fără fantezii sau iluzii. El mai poate încă trăi neplăceri sau dureri, dar astfel de experiențe nu îi mai provoacă suferință, pentru că nu mai există dorinţa ca durerea sau neplăcerile să plece. O persoană care nu tânjeşte după ceva nu poate suferi.Lecția X – Legea religiei pagina 199 Gautama Buddha Conform tradiției budiste, Gautama a reușit să atingă nirvana și a fost complet eliberat de orice suferință, de de acum încolo el a fost cunoscut sub numele de Buddha. Sensul cuvântului Buddha este cel iluminat. Buddha, după eliberarea din suferință și-a petrecut restul vieții explicând descoperirea sa altora, astfel încât toată lumea să poată fi eliberată de suferință. El încapsulează învățătura sa într-o singură regulă care spune că suferința apare din dorinţă. Singurul mod de a fi eliberat pe deplin de suferință este eliberarea deplină de dorinţe. Singurul mod de a fi eliberat de dorinţe este de a instrui mintea să experimenteze realitatea aşa cum este ea, fără dorinţa ca realitatea să fie altcumva. Această lege, cunoscută în budism ca Dharma sau Dhamma, este văzută de budiști ca o lege universală a naturii. Suferinţa însoţeşte mereu dorinţa, la fel cum în fizica modernă E egal mc la pătrat. Aceasta este o lege a naturii și budiștii fac această credinţă centrul tuturor activităților lor. Credința în divinităţi are o importanță minoră la budişti. Principiul de bază al religiilor monoteiste spune: Dumnezeu există, ce vrea el de la mine? Principiul budismului spune: există suferință, cum pot să mă eliberez de ea? Budismul nu neagă existența zeilor, ei sunt adesea descrişi în filosofia budistă, în povești cu entităţi care pot aduce ploaia sau victoria în război, dar ele nu au nici o influență asupra legilor naturii. Suferința și fericirea sunt rezultatul unor legi naturale care lucrează pe deplin independent faţă de zei. Dacă mintea unei persoane este liberă de orice dorință, nici un dumnezeu din univers nu-l poate face pe acest om să sufere. În schimb, odată ce dorinţa apare, toți dumnezeii din univers combinaţi nu pot salva persoana de la suferință, pentru că poftele şi dorinţele duc în mod inevitabil la suferință. Cel puțin aceasta este teoria budistă. BRAHMA, Vishnu și SHIVA CU consoartele lor. (CREDIT – Wikimedia) Cu toate acestea, la fel ca religiile monoteiste, religiile legilor naturale premoderne, cum a fost budismul, nu au să se elibereze complet de închinarea la diverşi zei. Budismul a recunoscut existența zeilor și eficacitatea lor de în aducerea ploii, victoriei în război, leac pentru boli și așa mai departe. Budismul a spus oamenilor că ei ar trebui să urmărească scopul final al eliberării complete de suferință și nu să se mulţumească cu scopuri mai mici, cum ar fi prosperitate economică sau putere politică. Cu toate acestea, 99% din budiști nu au obținut nirvana, și chiar dacă speră ca într-o zi, poate într-o viață viitoare, să fie complet eliberaţi de suferință, ei îşi dedică cea mai mare a vieții exercitând activităţi lumești. Cei mai mulţi budiști au continuat să adore zeii de cult, cum ar fi zeii hinduşi din India, zeii Bon din Tibet, zeii Shinto în Japonia, precum şi numeroase zeităţi și sfinți budişti. Aceasta a caracterizat toate religiile tradiționale ale legilor naturale, nu numai budismul, de asemenea taoismul și jainismul și altele. Chiar dacă, în teorie, ei au dat puțină atenţie zeilor, în practică închinarea la zei variaţi a continuat să fie de importanță considerabilă.

Daca ti-a placut, arata-mi aici:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *