[TEST] – Metal Enduro pe intuneric cu farul de bicicleta Eastpower EBL307 4000 lumeni.

In urma cu putin timp am primit la test farul de bicicleta Eastpower EBL307, in ideea de a participa la Moontime Bike Bucuresti. Intre timp am aflat ca editia de anul acesta s-a anulat, astfel ca am decis sa scot la plimbare noul far la un test adevarat, nu la joaca in centrul Bucurestiului. Am ales pentru test una dintre cele 8 speciale din cadrul Metal Enduro care anul acesta a fost etapa de calificare pentru Cupa Mondiala de Enduro.

Am ajuns in varf, locul de unde incepe speciala si odata cu lasarea intunericului am pornit la vale. Vezi ce a iesit:

Farul de bicicleta Eastpower EBL307 a trecut testul cu Brio, iar dupa cum vezi si eu am ajuns cu bine la finalul coborarii. 🙂

Farul este un accesoriu obligatoriu prin lege, odata cu lasarea intunericului. Acum ai la dispozitie acest model care va face fata in turele care urmeaza cu bicicleta la ore tarzii.

Se ataseaza pe ghidon foarte usor si rapid.

Are in componenta 6 leduri si 3 pozitii de functionare.

Detalii tehnice Far Eastpower EBL307:

  • Cu acumulatori si incarcator
  • 6 Led -uri CREE XM-L T6
  • 4000 lumeni
  • 3 functii
  • material anti zgarieturi
  • autonomie modul 1: 3 ore
  • autonomie modul 2: 7 ore
  • Dimensiune: 56x58mm
  • Greutate: 210 gr.
  • Baterie: 6cellx1500mAh
  • Negru
  • AM

Il poti achizitiona de aici:

https://coolbiketeam.ro/accesorii-biciclete-1272/sisteme-de-iluminat/POW307

A fost o experienta inedita sa testez acest far. Nu am mai pedalat pana acum pe trasee tehnice noaptea, dar acum am mai mare incredere datorita acestui far. Practic ai lumina in fata ta pe bicicleta ca si cum ar fi ziua datorita celor 6 leduri care lumineaza mai mult decat suficient. In plus frumusetea este ca descoperi traseele intr-un mod nou.

Prin urmare, chiar daca ziua se scurteaza, antrenamentele vor continua. 😀

Spor la dat tuturor !

 

 

Daca ti-a placut, arata-mi aici:

Concluzii Abus Aventor dupa sezonul 2018 si povestea acestei casti.

Abus Aventor

Anul acesta am avut placerea, atat eu cat si colegii mei din echipa Carcover Racing Team, sa testam unul din cele mai bune modele de casti de la Abus, modelul Abus Aventor.

Pentru mine personal, a facut fata cu brio la cele 36 de zile de concurs, un nou record pentru mine dupa 34 anul trecut. Totodata a fost sezonul cu cele mai bune rezultate pentru mine de cand practic ciclism si ma bucur ca Abus a fost alaturi.

Casca Abus Aventor a facut parte din echipamentul meu si practic a fost unul din multitudinea de lucruri care face diferenta si contribuie la succes.

Multumita lui Dumnezeu, nu am testat-o la impact sau cazaturi, cu toate ca sunt sigur ca ofera cea mai buna protectie multumita sistemului active cage, insa ce pot spune cu siguranta este ca are o greutate redusa la doar 260 grame.

Nu e cazul la mine, insa colegele mele din echipa spun ca este foarte potrivita si pentru oamenii cu parul lung:

(Stanga) Eszter Bereczki si Lupuj Noemi (Dreapta)

Foarte impresionant si important de stiut sunt numele mari care concureaza la nivel mondial cu acest model. Acei oameni au o multime de oferte din care sa aleaga, iar faptul ca dintre toate au ales Abus, spune ceva.

  • La Mountainbike:

Florian Vogel – campion European XCO

Iolanda Neff – campioana mondiala si europeana la feminin XCO 2018

Maja Włoszczowska – campioana Poloniei si locul 3 in campionatul mondial de marathon 2018

Abus Aventor

  • La Sosea:

Intreaga echipa Movistar concureaza cu castile Abus.

Alejandro Valverde – campion mondial 2018 Fond
Mikel Landa Meana
Nairo Quitana

Toti cei 3 au reusit sa se claseze in top 15 Turul Frantei.

Abus

 

  • Din nou la mountainbike, la nivel national de data aceasta, la noi in Romania 🙂

Abus Aventor a fost testata in acest sezon de 20 de sportivi componenti ai echipei Carcover Racing Team. Alaturi de noi, Abus Aventor a ajuns pe cele mai inalte trepte ale podiumului.

 

Unul din motivele pentru care admir Abus Aventor, este ca pur si simplu are un video de prezentare si pentru prima data incepem sa intelegem ca o casca nu este doar o bucata de polistiren si avem ocazia sa vedem cu ochii nostri si sa intelegem cum functioneaza si care este tehnologia din spate.

De exemplu: Ce este sistemul ActiCage, cum este ventilata casca, au facut si teste de caldura pentru a observa care parte a capului este mai incalzita si unde este nevoie de ventilatie. Pana si bretelele nu sunt orice fel de bretele, sunt realizate de o firma producatoare de sutiene, pentru ca s-au gandit la pielea ta 🙂

Ai 2 suporti dedicati pentru ochelari, sistem ajustabil, iar sincer sa fiu acum cand ma gandesc realizez ca anul acesta am vazut mai rar transpiratie pe ochelari, inseamna ca probabil buretii si-au facut treaba mai bine decat la vechea casca sau nu am mai tras eu asa de tare, asa este ? 😀

Abus Aventor este teoretic o casca dedicata pentru sosea, iar faptul ca noi am fost destul de fotogenici si pe scena de Mtb, aduce in vedere cat de versatila este de fapt. Ai o singura casca cu care iesi bine in poze atat pe mtb cat si pe cursiera. #numazic

Acestea sunt aspectele pentru care platesti un pic mai mult decat pe o alta casca, insa cumperi un produs care are in spate o tehnologie si o intreaga echipa de ingineri care au fost atenti la aspecte la care nu te gandeai.

Pana anul acesta, auzisem de Abus doar cand venea vorba de lacate de bicicleta. In discutii cineva spunea mereu: „Abus e tata lor cand vine vorba de lacate!” Nu stiam prea multe, nu vazusem niciodata unul, doar am auzit ca sunt cei mai tari la lacate. Dupa cat de bine s-au pozitionat in domeniul sigurantei bicicletelor, nu puteau sa se situeze mai prejos nici in domeniul atat de important al protectiei biciclistilor.

Sunt numeroase exemplele de oameni pe care o simpla casca i-a salvat, intr-un moment pe 2 roti. Castile Abus sunt pentru cei mai buni, pentru cei care vor ceva mai mult, iar daca crezi ca ti se potriveste, alege cu incredere !

Abus Aventor

 

Daca ti-a placut, arata-mi aici:

TCH Deva – Ultima si cea mai frumoasa etapa din Cupa Nationala de marathon.

Weekendul ce tocmai s-a incheiat a avut loc competitia TCH Deva, ultima etapa din Cupa Nationala de marathon, din cele 5 care s-au desfasurat in acest sezon:

  • Avrig Mtb Challenge ( 80 km/1900m )
  • Faget Marathon ( 70 km/1900m )
  • Vidraru Bike Challenge ( 90 km/2400m )
  • Explorer Mtb ( 70 km/1300m )
  • TCH Deva ( 66 km/2200m )

A fost un sezon lung si a fost o bucurie sa ajung la fiecare etapa. La 3 dintre ele am ajuns pentru prima data. Este un fapt imbucurator ca dupa 10 ani de cand practic acest sport, inca sa ajung la competitii pentru prima oara.

La Deva am ajuns anul acesta pentru a 2-a oara, prima ocazie fiind anul trecut cand am facut greseala sa subestimez traseul si sa plec doar cu 2 geluri la mine. Consecinta a fost ca „mi-a picat pianul” de mi-a inegrit unghia la picior 😀 (vorba lui Iulian). Pe de alta parte, anul acesta am pornit in cursa mai bine pregatit, atat fizic cat si cu 6 geluri la mine. Nu ai spune ca e nevoie de atatea pentru doar 66 de km, asa e ? Daca anul trecut am pornit cu 2 geluri, anul acesta am ramas la final cu 2 din 6. Mai bine sa ai mai multe decat prea putine.

Imediat dupa concurs, povestind cu colegii de pe podium, am conchis ca tocmai am participat la cea mai frumoasa etapa din cele 5, cu toate ca a fost cea mai scurta ca si distanta, dar una din cele mai grele ca si diferenta de nivel, nu mai putin de 2200 de metri de urcat. Poate pare mult, dar dupa Carpathian Epic, nimic nu mai este greu. Atat timp cat stai pe bicicleta si pedalezi, nu ai motive sa te plangi.

De ce spunem ca este cea mai frumoasa ? Poate datorita culorilor de toamna care te surprind placut oriunde te uiti, dar lasand deoparte culorile, potecile prin padure sunt chiar superbe. Mai putin placuta, dar care face parte din reteta este coborarea de viteza pe pietre unde las, apoi urcarile la limita care te pun la incercare. Una peste alta, concluzia de „cea mai cea” dintre cele 5 a venit datorita diversitatii, dificultatii si frumusetii traseului. Si celelalte etape au fost frumoase in felul lor, cu elementele lor specifice, aceasta fiind doar parerea mea.

Competitia de la Deva, a pornit intr-o dimineata racoroasa de Octombrie, care te face sa te simti ca o femeie, in sensul ca nu stii cu ce sa te imbraci 😀 Temperatura cu o ora inainte de start, iti spune sa scoti blana de iarna, insa soarele si cerul senin prevesteste o zi calduroasa, astfel revii la echipamentul de vara. Prima urcare vine in intampinarea ta si te ajuta sa te simtit, cel putin mai calduros, iar bataile inimii aproape de maxim cu siguranta iti incalzesc pana si sufletul 🙂 Alaturi de mine, cot la cot, urca un copil cu o bicicleta de oras, pe care toti cei prezenti l-au observat. Personal l-am felicitat dupa concurs si am fost mirat ca bicicleta aceea a facut fata pe traseu, chiar si pe cel scurt.

In continuare ne formam un grup de vreo 8-10 oameni si continuam sa pedalam pe dealurile de langa cetatea Deva. La un moment dat pe o coborare mai abrupta, pierd putin aderenta si ma trezesc ca nu mai pot controla bicicleta si o iau de-a curmezisul, drept la vale, pe frunze si printre copaci ca intr-o loterie in care ma rugam sa trag lozul castigator. Intr-un final intru din nou pe poteca si redresez situatia. Interesant a fost ca din povestile de la final am aflat ca nu am fost singurul care a intrat in acest roller-coaster.

Ajungem la primul asfalt din padure si aici constat un haos: marcaj in dreapta care duce in padure, o sageata pe asfalt frumos colorata probabil de scolari pe care de data aceasta o vad doar pentru ca am norocul sa fiu pe urcare, insa altii nu au vazut-o si au ales varianta spre dreapta in padure. Mai merg 100 de metri, vad pe cineva venind din fata inapoi. Ma gandesc ca o fi fost traseul scurt, in dreapta prin padure asa ca imi vad de drum alaturi de Maus si Paul Muntean. Usor, usor ii pierdem din vedere pe cei din fata cand vine coborarea, iar spre finalul ei Andrei Mititelu reuseste sa prinda grupul din fata, chiar inainte de asfalt. Eu ajung singur pe asfalt cu vant din fata, o conjunctura nu tocmai de dorit. Neavand alta alternativa, continui asa mai departe. Un pic mai tarziu ajungem din nou pe offroad si incep urcarile fizice, cat si cele in clasament pentru mine.

Trec de Maus, ajung la portiunile foarte dificile de urcat unde il vad pe Mititelu in fata cu Dan Mitru (cred). Dupa o bucata de vreme, trec de Roberto Burta care nu avea un apetit prea mare de concurs in ziua aceea, ajung in cele din urma cu Andrei in punctul de alimentare unde eu ma opresc, iar el nu. Am din nou de recuperat, de data aceasta la vale unde nu e tocmai usor fata de un om care din cand in cand mai ia cate un KOM la vale, 😀 insa reusesc pe portiunea abrupta si tehnica, sa ajung foarte aproape, dupa care urmeaza un plat unde el ia avans din nou pana cand ajungem la urmatoarele urcari. Aici nu dureaza mult si ajung langa el avandul in fata  la 200m pe Sergiu Balauca. Ajungem la un moment dat toti 3 la un loc, moment in care trebuia sa ne facem un selfie, dar nu am fost asa de inspirat, iar urcarea imi punea usoare probleme cu aderenta.

Ritmul ma ajuta si continui de unul singur, dupa o bucata de vreme ajung la ultima urcare unde mai schimb o vorba cu veteranul Romica Vestemean si continui dupa Dan Mitru pe care il prind spre finalul ei. Chiar pe ultimul, ultimul gat, inainte de ultima urcare dam amandoi un sprint cot la cot, doar de amorul artei, deoarece eram la categorii diferite. Reusesc sa il dobandesc si intru pe coborarea spre finish si spre titlul de Campion in Cupa Nationala de Marathon, dupa cele 5 etape si 3 victorii in categoria Open Amatori. Etapa de la Deva a fost decisiva pentru victoria finala in Cupa.

De-a lungul traseului am reusit sa fiu atent si norocos astfel incat sa nu ma ratacesc, desi au fost vreo 4-5 momente in care m-am oprit si apoi am ales trasa corecta.

Sunt bucuros de acest rezultat, am muncit mult, am avut un esec la Pucioasa, insa am reusit sa aduc acasa la Resita si tricoul de Campion la XCM, alaturi de cel de XCO.

Ma bucur ca am ocazia sa fac parte din una din cele mai bune echipe de ciclism din Romania si vreau sa il felicit pe colegul meu Andrei Mititelu care a incheiat pe locul 2 si alaturi de care am pedalat la cele mai multe competitii in 2018, pe Marton Blaszo care a castigat competitia de la Deva la general, fetele Eszter Bereczki si Zsanette Bartok pentru locurile 1 la feminin, traseul lung si mediu, pe Mura Istvan, unul din oamenii de baza care nu a luat startul, insa a incheiat pe locul 3 dupa cele 5 etape.

Impreuna suntem Carcover Racing Team !

Multumesc celor care ma sustin in ceea ce fac :

Multumesc ca esti aproape, mai urmeaza ultima competitie din sezonul 2018, care se va desfasura cu becul stins. 🙂

Va urma,

Daca ti-a placut, arata-mi aici:

Giocamp 10 – O experienta care se traieste.

Weekendul ce a trecut s-a desfasurat a 10-a editie Giocamp, la poalele muntilor Semenic.

Coincidenta sau nu, in urma cu 10 ani am inceput sa practic mountainbike exact in acelasi loc unde s-a desfasurat tabara cu biciclete, la aceeasi pensiune, mai mult sau mai putin cu aceeasi oameni, dar sigur pe aceleasi poteci si drumuri de munte.

Din arhiva:

Giocamp
10 years ago

Asa aratam la primul concurs din viata mea, in 2008: in tricou, pantaloni de strand, fara casca, fara bidon de apa si fara manusi.

si fara numar…

Poti afla intreaga mea poveste, cum am ajuns ca un an mai tarziu sa urc pe prima treapta a podiumului, in primul capitol din cartea „De la zero la campion”

Revenind la Giocamp, este un proiect de suflet, care a fost un vis pentru mine. Când eram în facultate şi mergeam cu trenul, mă uitam pe geam şi mă gândeam cât de fain ar fi să organizez un eveniment cu biciclişti, să ne strângem o gaşcă de oameni şi să fim 3 zile la munte pe cele mai faine poteci, să mâncăm împreună bucate alese, să petrecem serile împreună la foc de tabără şi să trăim o experienţă adevărată de ciclism. Intre timp au trecut 10 editii si daca ma uit in urma, raman cu un nod in gat gandindu-ma la tot ce s-a intamplat, la ce oameni deosebiti aduce acest eveniment la un loc si cu ce amintiri de poveste ramanem !

Dupa editia de anul acesta raman cu prieteni noi, cu miros de brad drept suvenir, cu „Doamne fereste!”, ce gust ! (participantii stiu despre ce vorbim 😀 ), cu unele din cele mai frumoase trasee din Banat, cu emotii de tot felul pentru fiecare dintre noi, cu aroma de rom din tiramisu, cu diferite soiuri de mere pe care le culegeam direct din pom la finalul fiecarei ture, cu o seara de poveste la foc de tabara si cu aceasta bijuterie de videoclip:

In curand voi reveni cu un calendar pentru anul 2019.

Ne vedem data viitoare ! 🙂

Daca vrei sa fii primul care afla cand mai organizam, click aici:

https://tinyurl.com/ycxeumuv

Daca ti-a placut, arata-mi aici:

Medias Bike Maraton si Arad Mtb Trophy – „Al doilea Epic!”

Este miercuri si abia acum mi-am revenit si adunat gandurile dupa weekendul trecut in care am participat din nou la un Duo.

Interesant este ca acum cativa ani abia puteam concepe sa particip la traseul lung. Ma gandeam, aia trebuie sa fie nebuni, altfel de ce sa te chinui 4-5 ore ? In momentul de fata este ceva natural sa ma inham la asemenea provocari. Colegul meu, Mititelu Andrei, spune ca la cursele lungi ai parte de mai multe trairi, duble fata de un traseu mediu. 🙂 Cam asa e, uneori aproape renunti de 2 ori…

Medias Bike Marathon si Arad Mtb Trophy, acesta a fost meniul ales pentru weekendul trecut.

Nu stiu daca e bine sau rau ceea ce fac cu 2 curse intr-un weekend. Le aleg pentru ca pur si simplu exista posibilitatea sa particip la amandoua. Unii si-ar pune intrebarea: De ce ? Iar eu ma intreb:”De ce nu ?”

Am inceput cu a ma prezenta pentru a 2-a oara la Medias Bike Marathon, desi statisticile spun ca ar fi, de fapt, a 4-a ocazie cu care particip la Medias. La primele 2 a fost terapie medicinala cu noroi medieval, iar cele din urma 2 au fost sedinte la solar. Faci cum faci, dar pleci terapizat de la Medias.

Anul acesta traseul lung s-a desfasurat de-a lungul a 72 de km cu 1800m diferenta de nivel. Aparent, un pic mai greu decat anul trecut, dar nu am crezut pana cand nu am vazut ca castigatorul (mama ei de cacofonie 😀 ) a incheiat competitia intr-un timp cu 7 minute mai slab decat timpul meu de anul trecut. Deci da ! A fost mai greu anul acesta.

Inca de la start, oamenii au inceput „sa-i dea’ cacao!” (vorba lui Stefan), in sensul ca … i-au dat cacao si s-au dus de nu te puteai tine de ei. Nu vorbesc in numele tau, ci doar al subsemnatului 🙂 Am incercat sa ii prind din nou pe portiunea unde credeam ca sunt mai bun si pareau asa de tangibili, mai ca ii puteai atinge. Ma refer la portiunea aceea grea pe iarba unde unii au facut push bike, iar eu am tras cu dintii, dar nu am reusit decat sa ma apropii vertiginos si cand sa ii prind din urma, a inceput coborarea.

Las de frane, dar nu prea tare ca mi-e mila de mine, dar mai tare de fotografii de pe margine. Zbor pe pasunile Mediesene verzi si ajung singur la asfalt. Aici urma o portiune de plat pe care o stiam de anul trecut si numai singur nu era bine sa ajungi aici. In fata vad pe cineva, in spate tot asa. Ma consemnez ca nu mi-au iesit treburile pana aici asa cum vroiam si continui. Ma prinde Georgian si continuam putin impreuna pana la urmatoarele urcari. De acolo continui singur pentru o vreme, iar peste cativa km il prind pe colegul meu amintit mai sus, Andrei. Nu i-au iesit nici lui socotelile. Mergem impreuna pana intr-un punct de alimentare si tragem tare pentru ca in campul vizual erau ceva concurenti la 1-2 minute in fata. Ajungem in punctul de alimentare, ne hidratam, mancam, luam si pentru acasa la copii in buzunare si…ce sa vezi, ne prind 2 din urma, asa brusc. Continuam cu unul dintre ei pe portiunea de coborare si plat ce urmeaza.

Facusem cu 2 zile inainte traseul de 40 de km, dar nu credeam ca bucla in plus de 30 de km va fi asa de plictisitoare. In sfarsit, exact cand se termina platul si incepe urcarea, preiau conducerea si ma arunc pe urcare, ca un lup asupra unei biete oi 😀 De aici inainte am inceput sa recuperez, mai bine decat credeam, am pornit de pe locul 15 la general si aveam sa ma opresc pe 7 la final.

Un pic mai tarziu apar si primele semne din fata. Unii rideri care mi se pareau foarte puternici. Trec de primul, il ajung pe al doilea in urmatorul punct de alimentare in care nu opresc si constat ca este Ilies Ferencz, un sportiv si un om despre care se pot povesti multe si un prieten drag totodata. M-a avertizat inainte de start ca nu se mai antreneaza. El este un fenomen de om, care obisnuia sa castige multe maratoane grele la general, chiar fara spd-uri pe la inceput. Pentru prima oara intr-o competitie sunt in fata lui si prind avans.

In urmatorii km il prind pe Elekes Laszlo, apoi pe Gyorgy Levente care pare surprins de ceea ce fac. Nu ma potrivesc nici cu el la ritm si nu stiu ce se intampla in spate asa ca aleg sa imi vad de ritmul meu de recuperator. Urmatorul pushbike vine cu Vlad Sabau in vazul meu, cu care ma duelez putin, caci clujenii nu cedeaza usor. Ma incurca putin intr-un moment cu lipsa de fairplay cand incerc sa evit un sant si imi taie calea. Vine urmatoarea urcare si ma fac nevazut spre finish.

Medias Bike Maraton si Arad Mtb Trophy
Momentul ala cand il vezi pe fotograf si cand ajungi langa el te ridici in picioare sa scoti o poza de Jackie Chan pe bicicleta.

Intr-un fel abia astept sa se termine, e greu, dar e si deosebit de frumos in timp ce fortezi cum poti cu ultimele ramasite de energie. Ajung pe asfalt si ma uit in spate sa vad daca nu cumva o zaresc pe Andreea Marin. Nici urma de ea, asa ca inchei lininstit probabil a 2-a cea mai buna cursa a mea de anul acesta, dupa Campionatul National de XCO.

Stii momentul ala cand te uiti prin pozele dupa un concurs si dai scrol in jos si incepi sa il vezi pe primul care a ajuns, apoi tot recunosti din cei care erau in fata ta, ajungi la cel care stii ca a fost exact inaintea ta la finish si apoi…il vezi pe urmatorul dupa tine si dai scroll inapoi in sus si in jos si nu intelegi unde esti. Na, acum intelegi de ce nu am eu poza la finish. Noroc ca sunt pe podium si acolo e mai greu de ratat.

Locul 2 la categorie dupa Stefan, care incheie pe locul 4 la general.

Tari amatorii astia, v-am mai spus !

Un lucru deosebit printre multe altele, au fost trofeele de la concurs. Oameni buni, ca sa intelegeti despre ce e vorba si ce tineam noi in mana mai sus:

Mi-a placut super mult ca nu au fost medalii pe podium, nu au fost diplome. Le-au pastrat pentru gradinita, in schimb au oferit trofee bibelou. Super frumos !

Dincolo de aceste trofee, medaliile de finish au fost facute manual de un mester local. Ceva iarasi de apreciat si care denota ca cineva pune suflet in ceea ce se intampla la Medias Bike Maraton. Nu sunt medalii cumparate care seamana toate una cu cealalta, sunt din lut, probabil facute de o mana de om. Cum ar spune englezul: „Thumbs up!”

Dupa concurs am avut parte de un masaj dureros, de am transpirat aproape la fel ca si in concurs, dar binevenit caci simteam ca pot participa din nou.

Asa ca am pornit spre Arad, unde am ajuns la 12:00.

Aici competitia se arata ca si la indigo, spunea Andrei, adica: 70 de km cu 2000m.

Medias Bike Maraton si Arad Mtb Trophy

8 tricouri Carcover Racing Team s-au asezat la start.

Caldura e infernala si aici, presiunea la fel, dar e mediul propice pentru ca diamantele sa se nasca. 😀 Pornesc si aici impreuna cu Andrei, cand eu mai in fata, cand el, apoi ne-am intalnit o perioada, dupa care am schimbat rolurile din ziua precedenta in care eu am excelat, iar acum era randul lui.

Pana la km 40 am pedalat ca nebunii la vale, pe unele portiuni cu bolovani unde nu mai exista nicio trasa ideala, fiecare o crea pe a lui pe loc. Artisti, domne’ !

Dupa 40 si un pic, s-a stins Garminul si a disparut si Andrei. A prins el o schema de la Raul Sinza dupa Epic si nu l-am mai vazut. Nici energie prea multa nu am avut, ca altfel il mai vedeam. M-am consolat ca nu poti merge 2 zile excelent si am continuat o cursa solitara. Noroc ca mai treceau prin peisaj cei de la tura scurta. La un moment dat, pe o urcare, era o imagine ca dupa razboi. Nici un fotograf nu ar fi putut sa exprime sentimentul.

Era o liniste de nu se auzeau decat usor niste pasi si lantul meu. In fata erau 3 oameni de la traseul scurt care impingeau fiecare la bicicleta de parca era o cruce de dus, iar eu veneam incet pe bicicleta, tot prafuit si transpirat cu un ritm la relanti. Imi era greu si mie, dar din respect pentru ei am devenit optimist pe loc.

Intr-un final, ca orice lucru unde daca tot invarti pedala la un moment dat ajungi la sfarsit, am incheiat al doilea Epic: 140 de km, cu 4000m in 2 zile.

Pe data viitoare,

 

Daca ti-a placut, arata-mi aici:

Dupa Epic, credeam ca s-a terminat greul: Explorer Mtb si Maratonul Tarnaveni.

Dupa ce v-am povestit cum a fost la Epic, am fugit impreuna cu Andrei Mititelu, la mare, in drum spre etapa 4 din Cupa Nationala de Maraton.

Astfel, de miercuri am ajuns la Luncavita, locul unde sambata aveam sa luam startul la Explorer Mtb Challenge, la traseul de 70 de km. Miercuri am incercat o recunoastere de traseu, insa o problema tehnica si o mica accidentare ne-a incurcat putin planurile si am vazut doar prima bucla de 40 km, urmand ca a 2-a zi cu forte proaspete si suruburi stranse, sa vedem ultima parte si sa incheiem complet traseul.

In timpul recunoasterii de miercuri am avut placerea sa descoperim cei mai vechi munti din Europa, cu o vechime de 300 de milioane de ani si se numesc Muntii Macinului, cu Varful Tutuianu, loc in care ne-am oprit la o vorba pentru un interviu :

Sederea in preajma satului Luncavita a fost tare frumoasa. Cu cortul in aer liber, foc seara, dus ca si la sat, iar oamenii deosebiti prin accentul lor si ambitie. Chiar am aflat de la omul care se ocupa de restaurant cum a ajuns Explorer Mtb sa fie etapa de Cupa Nationala. Raspunsul sau este plin de nuanta:

„Cine isi doreste ceva cu toata puterea si are staruinta, reuseste orice !”

Ziua de sambata se anunta destul de calduroasa, cu un start la ora 12 pentru ca sa fie timp generos pentru toti cei care doreau sa ajunga la concurs din toata tara. Aproape jumatate din traseu a fost prin padure, ceea ce a facut traseul destul de placut, insa cealalta jumatate a fost in soare si ritmul de concurs pe care am incercat sa il mentinem ne-a pus ceva probleme. Altfel nu ar fi fost un Challenge, nu ?

La concurs a fost, sa spunem, mai diferit decat la recunoastere. 🙂  Startul a fost unul nu foarte bun pentru mine, a durat putin pana mi-am gasit ritmul. Apoi am inceput sa prind viteza, in timp ce ma mai impotmoleam la cate o depasire. La un moment dat am facut echipa cu Eugen Mocanu si aveam amandoi un ritm bunicel, pana cand am ajuns pe o coborare lunga pe forestier cu piatra unde trebuia sa pedalez incontinu, un lucru nu tare confortabil pe hardtail in acel moment. Am pierdut usor contactul cu el, dar il vedeam mereu in fata si asa a ramas pana la final. Am mai pierdut o pozitie pe o urcare unde incepea sa nu mai imi placa acea stare de a impinge mereu pedala. Am avut un moment de slabiciune, cu toate ca ma alimentasem cum trebuie. Dupa ce am discutat si cu ceilalti la finish, probabil ca temperaturile ridicate au jucat rolul lor.

Traseul a fost unul destul de rapid, 70 de km cu 1600m diferenta de nivel. Dupa Carpathian Epic credeam ca am scapat de concursurile grele, dar m-am inselat. In timp ce pedalam pe acea urcare din ultimii 20 km, ma gandeam la vorbele lui Crista Daniel:

„Nu devine niciodata mai usor, doar tu devii mai rapid”

Asta e vestea proasta.

Vestea buna este ca am incheiat competitia pe locul 2 in clasamentul cupei nationale.

Explorer Mtb si Maratonul Tarnaveni

Am fost destul de bucuros, cand dupa o zi in care simti ca esti cam praf si te intrebi iarasi cat timp mai ai chef de tras, vezi ca totusi nu te-ai descurcat rau. Cum e vorba aceea: cand e greu, la toti la e greu.

Am o mare admiratie pentru acesti organizatori, pentru ambitia si munca cu care au reusit ca acest eveniment sa ajunga aici si sa ne faca sa mergem pana in Tulcea, sa descoperim locurile, muntii lor si pe ei insusi.

Mi-a placut si modul in care au premiat sportivii. La celelalte etape se urca de 2 ori pe podium, o data ca sa primesti o medalie de la FRC si inca o data sa te premieze organizatorul. Acesti oameni s-au gandit bine si au premiat direct in bani categoriile celor licentiati si pentru ceilalti au premiat Open, fiind exclusi riderii cu licenta. Parerea mea este ca e foarte fairplay pentru toti participantii, mult mai simplu si m-as bucura sa vad acest stil de premiere si la celelalte concursuri. A fost putin neclar la premiere, doar pentru ca sportivii erau obisnuiti in alt fel, iar organizatorul incerca sa se faca inteles unor oameni care nu erau dispusi sa asculte, ci sa vorbeasca.

Dupa premiere, lui Andrei i-a venit o idee: sa mergem 400 de km pana la Tarnaveni pentru concursul de a 2-a zi. 😀 Zis si facut !

Am lasat planurile de vizitat Delta pentru data viitoare si am ajuns la 4 dimineata in Tarnaveni dupa 8 ore cu masina. Ajunsi in centru, am vrut sa parcam cat mai aproape de start si am vazut ca era inchis centrul, pesemne pentru concursul de a 2-a zi. Asa ca am intrat pe interzis si in 50 de metri ne-a oprit politia: „Buletinele la control, in special tu care ai indepartat marcajul interzis” :O

Uite asa se duce premiul de la concurs.

Dar cum si politaii au bunavointa uneori si au observat probabil pe buletinul meu: Resita, s-au gandit ca venim de departe si ne-au lasat premiile la locul lor in portofel. Nu s-au inselat, caci nici Tulcea nu era mult mai aproape.

Am plantat cortul si la somn pentru 5 ore, sa ne refacem cel putin cat sa luam startul. Dupa 4 ore : 30, trezirea, inscris la concurs, pregatit bicicleta, mancat (mai tarziu decat de obicei) si la ora 10 eram fresh la start (asa credeam noi).

Despre concursul acesta sincer sa fiu, am auzit ca au voluntari simpatici si premii tot asa. Adevarul acesta a fost, ca am vazut mai multi voluntari decat la orice concurs, toti te incurajau, in special fetele care parca aveau ceva Watti pregatiti pentru concurenti. Nu am oprit in niciun punct de alimentare, dar m-am bucurat sa ii vad cum ne incurajau si cat de multi erau.

Aici am ales traseul scurt. Dupa experienta din ziua precedenta simteam ca nu mai imi cade bine 70 de km din nou. Astfel am ales traseul de 35 de km si am realizat ca nu mai retin de cand nu am mai participat la un traseu asa de scurt. 🙂 Cu toate acestea, a fost tare placut sa termin concursul si sa fiu destul de fresh, nu chinuit si fara pofta de nimic cum incheiem de obicei cele lungi.

Pe langa voluntari, un alt lucru care m-a impresionat enorm a fost masajul de dupa concurs, care era mai mult decat foarte bine primit dupa 2 zile de concurs. Cu atat mai mult ca era facut de o persoana care stia foarte bine ce face. Sa mentionez ca si ea era voluntara, adica neplatita ? Satisfactia ei la acest concurs, mi-a spus ca este bucuria cand vede ca oamenii se simt grozav cand se dau jos de pe masa de masaj si apreciaza efortul ei.

Un alt aspect, este ca am mancat unul din cele mai bune gulasuri, servit elegant intr-o sala de mese, cu farfurii adevarate, nu plasticuri care se topesc sub Gulyas 🙂

Am uitat sa spun..

Explorer Mtb si Maratonul Tarnaveni

Locul 3, podium si aici.

Bucuros ca am fost intrecut de un rider local chiar din Tarnaveni si de un cititor foarte simpatic al cartii „De la zero la campion”. Inca o dovada ca poate functioneaza ceea ce am scris. 🙂

Glumesc, meritul este doar al sau.

Urmeaza inca un weekend hardcore, ne vedem sambata la startul Maratonului Medias, unde ca sa stiti voi astia care ati participat la Medias prin 2010 ca din acel noroi au facut niste medalii tare lipicioase 🙂 :

Medaliile Medias Maraton se pregătesc! :)Ne vedem sâmbătă la start, detalii aici:http://marathonmedias.ro

Publicată de GioLive pe Duminică, 26 August 2018

Apoi Duminica strabatem tara pana la Arad Mtb Trophy. Sifonati sau nu, sa ne vedem sanatosi la start(uri) ! 🙂

-Sergiu

 

Daca ti-a placut, arata-mi aici:

Carpathian Mtb Epic – Cea mai dificila experienta pe 2 roti de pana acum.

In primul rand bine ai venit pe blogul Giolive ! 🙂 In acest articol voi relata experienta mea la Carpathian Mtb Epic 2018, competitie care anul acesta s-a aflat la a 2-a editie.

M-a incantat ideea participarii la un stage race de 4 zile, iar cand am aflat ca sunt selectat printre cei care vor participa din partea echipei Carcover Racing Team, m-am bucurat ca am ocazia sa iau in piept un nou challenge si sa ies din zona de confort.

Inca de pe foaie, Carpatian Epic parea cea mai grea competitie la care aveam sa particip de pana acum. Am avut destul de multe weekenduri cu 2 competitii. Cu putin timp inainte de concurs participasem la Paltinis la XCO si la Geiger a 2-a zi la traseul lung, deci o mica pregatire aveam in ceea ce priveste anduranta. Nu va recomand sa participati la Epic, daca nu ati incheiat mai intai un Geiger, traseul lung.

Cum spuneam Carpathian Mtb Epic a constat in 4 zile de concurs:

  • Prolog: 10 km cu 500m diferenta de nivel
  • Ziua 1: 60 km cu 2700 metri
  • Ziua 2: 60 km cu 3300 metri
  • Ziua 3: 60 km cu 2500 metri

Am ajuns in zona Cheile Gradistei de la Miercurea-Ciuc, cu o zi inainte de Prolog, insa destul de tarziu si nu am mai reusit sa fac o recunoastere completa a Prologului, astfel am ales sa particip la prima vedere.

Proba propriu-zisa a fost un contratimp individual cu starturi la 20 de secunde. In mare traseul includea o coborare foarte abrupta si o urcare la fel de sustinuta. Ajuns pe coborare am coborat cum am stiut mai bine, unde am simtit m-am dat jos de pe bicicleta, apoi cand mi-a revenit curajul m-am urcat la loc pe bicicleta si am prins o viteza de strigam la cel din fata:

„Sorry ! Sorry ! Sorryyyyy !”

Daca nu s-ar fi dat din drum dadeam peste el, atat de abrupt era, incat cu frane cu tot o luai bine la vale. La un moment dat am ajuns in spatele unui tip care cobora cu full-suspension si am ales cateva trase bune dupa el. La finalul coborarii el a rupt lantul si am continuat singur. A venit urcarea, unde la fel, intr-un moment am simtit ca e nevoie sa ma dau jos, era foarte sustinuta si un pic prea mult pentru prima zi, chiar si Marton Blaszo spusese ca e cam dificil pentru Prolog.

Pe tot parcursul competitiei de 4 zile, mereu am avut de ales intre a forta sau nu cand puteam, pentru ca ma intrebam oare cum ma va influenta in urmatoarele zile. Uneori am fortat, alteori am lasat-o moale, chiar daca puteam.

Un aspect care mi-a placut in fiecare zi de concurs este ca mereu am avut pe cineva langa mine cu care sa pedalez sau in campul vizual, pentru ca destul de frecvent la concursuri se intampla sa pedalez vreme destul de lunga de unul singur. A fost ca o petrecere a biciclistilor, atat pe roti, cat si after race la cina cu bufet suedez cu bucate alese unde ne intalneam la un loc foarte multi si aveam la dispozitie un timp bun pentru a fi impreuna.

Carpathian Mtb Epic

De-a lungul celor 4 zile de concurs am avut placerea sa pedalez alaturi de multi rideri, printre care as incepe probabil cu persoana alaturi de care am pedalat cel mai mult la competitii in ultimii 2 ani si anume Cristian Jidovu, apoi cu Urzica Vlad care coboara intr-un mare stil (i-am spus si personal), daca tot suntem la coboratori deosebiti – il amintesc si pe Maus cu care am avut prima intalnire cand ne-a prins pe finalul primei coborari din ziua 2. M-am reintalnit cu Andrei Sobenikov, un moldovean original 100%, alaturi de care ma fugaream la Paltinis in 2014, bineinteles un om drag pe care l-am intalnit anul acesta la Vidraru Bike Challenge si anume Radu Diaconescu cu care am pedalat in fiecare zi. In prima zi l-am ajutat eu trezindu-l din letargie pe o urcare, in ziua 2 a trecut pe langa mine la pushbike, iar in a 3-a zi m-a ajutat el pe catarare si apoi a ramas in urma. Apoi este Paul Muntean, singurul banatean cu care ma duelez din cand in cand, ne-am intalnit si aici in ziua 2 la putin timp dupa ce mi-au trecut visele cu bufet suedez. L-am reintalnit pe Bo, un Danez Bulgar de 10 ani, pe care l-am cunoscut in Thassos.

Si bineinteles destul de mult am pedalat cu colegii de echipa Mititelu Andrei in ziua 1 si 2, cu Mura Istvan in ziua 2 si tot atunci cu Kesckes David spre final.

Concursul ne-a purtat la altitudini cu privelisti asa cum nu prea am avut ocazia sa intalnesc, insa ascensiunea si coborarile nu au fost usor accesibile. Altfel, panorama superba, pentru cine a avut curaj sa ia ochii de la traseu, am reusit si eu de cateva ori, iar traseele per total iesite din comun de frumoase, dar doar atat timp cat erai pe bicicleta. Sinceri sa fim, a fost destul de mult de impins. Am impins la bicicleta absolut in fiecare zi, atat la deal cat si la vale.

La prolog cred ca au fost 5-10 secunde de impins, in ziua 1 au fost 15-20 minute, in ziua 2 cred ca am impins o ora cumulat, iar in ziua 3 doar 5-10 minute. Aceste minute de push bike, au redus drastic din frumusetea traseelor. Sa ne intelegem, un traseu frumos pentru un biker este cel pe care il parcurge cu bicicleta, nu ceea ce poate vedea in jur. La un moment dat am ajuns pe o coborare despre care organizatorul spunea ca ar fi cea mai frumoasa din tara, eu nu am vazut decat bolovani pe care trebuia sa ii evit in continuu, sa ii ocolesc. E adevarat ca minunatia de priveliste ce era in stanga ( pe care am observat-o de 2 ori ) era cu adevarat deosebita, insa eram la concurs de pedalat, nu de „cine priveste mai mult si mai bine”.

Ziua 2 a fost cea mai grea, atat in teorie (3300 m) cat si in practica. Desi a inceput bine si aveam impresia ca incep sa recuperez minutele pierdute la Prolog si in Ziua 1, imediat dupa al doilea punct de alimentare ne-am lovit de un sir de pushbikeuri care a epuizat cheful, apa din bidoane si automat energia noastra. Am inceput sa pierd pozitii dupa pozitii, la deal. La vale a fost atat de tehnic incat am impins din nou, in timp ce vedeam cazaturi pe langa mine si auzeam povesti de la oameni despre multe altele ce au avut loc. Din fericire am scapat nevatamat si destul de slabit am ajuns in punctul 3 de alimentare unde am stat 5 minute sa mananc doar. Doar in ziua 2 am facut mai mult pushbike decat am facut in toate competitiile adunate la un loc dintr-un sezon.

Carpathian Mtb Epic

Ziua 3 a venit sa spele pacatele si sa ne lase cu un gust placut. A fost un traseu foarte frumos. M-am simtit surprinzator de bine dupa tot efortul de pana acum. Doar o pana a reusit sa ma incetineasca putin, dar am continuat sa recuperez si apoi.

Foarte mult mi-au placut portiunile de padure alpina, atat la deal cat si la vale din toate etapele. Am simtit in aceste zile de concurs ca am iesit din zona de confort, ca am facut progrese si bineinteles mi s-a largit orizontul posibilitatilor dupa 190 de km cu 8000m diferenta de nivel in 4 zile.

Concursul Carpathian Mtb Epic cred ca intrupeaza cu adevarat cuvintele Wild, Rugged si Epic corelate cu zilele de concurs, in ordinea aceasta mai mult sau mai putin.

Una peste alta sunt foarte multumit de cum a decurs pentru mine aceasta experienta, sunt recunoscator pentru o astfel de provocare si bucuros ca am incheiat cu totii bine (dintre cei pe care ii cunosc), fara incidente, cu toate ca ocazii au fost cu duiumul. Stiu doar de Sorin Simu, care s-a accidentat in Prolog si a fost nevoit sa abandoneze. Imi pare rau pentru el si ii doresc refacere rapida.

Dupa 4 zile de concurs am incheiat pe locul 10 la amatori. Am fost foarte impresionat de performantele colegilor mei: Raul Sinza a incheiat competitia primul roman, dupa o pauza de 1 an de pe bicicleta de Mtb, iar Mititelu Andrei a reusit sa urce pe podiumul amatorilor exact in ultima zi, dupa ce nici el nu mai credea ca este posibil.

Mai jos, probabil cea mai reusita fotografie cu un trofeu Carpathian Mtb Epic 😀 :

( credits to me )

Carpathian Mtb Epic

Cred ca este o mare bucurie pentru toti dintre noi ca exista o astfel de competitie in Romania, de acest nivel. Prezenta acestor sportivi si oficiali, este posibila cu siguranta doar cu mult efort.

Carpathian Mtb Epic ramane pentru mine o experienta interesanta, foarte grea dar pe care o apreciez mult. Este o competitie cu trasee salbatice, neatinse (cum spunea Kelemen), pe care nu ai toata ziua ocazia sa concurezi. Parca a trecut prea repede, cum se intampla de obicei la concursuri, mereu te gandesti cum sa tragi mai tare, sa mergi mai repede, sa treci mai iute prin experienta de fapt, iar apoi cand te uiti in urma, parca ai vrea sa retraiesti… desi ti-ai promis ca nu mai revi. 🙂 Multumim organizatorilor si jos palaria ! A fost inedit !

Multumesc echipei Carcover Racing Team pentru ocazia de a participa la Carpathian Mtb Epic. Impreuna am dovedit din nou ca putem fi printre cei mai buni si la cea mai grea competitie din tara. Felicitari lui Adrian Bocut pentru ceea ce reuseste cu aceasta echipa.

Carpathian Mtb Epic

Multumim Nutrend pentru toata energia pe care am avut-o cu totii in aceste zile ( si a fost nevoie de multa energie )

Multumesc Adidas pentru cei mai inteligenti ochelari de ciclism pe care i-am avut. Fie soarele pe cer sau becul stins, ei se adapteaza 🙂

Multumesc Extreme Riders pentru pantofii Giro Terraduro care s-au descurcat excelent la pushbike pe bolovani la deal, dar mai ales la vale unde au fost confortabili multumita talpei cu Vibram. La Carpathian Mtb Epic chiar am avut parte de „Terra-duro” in adevaratul sens al cuvantului.

Multumesc Garmin Romania pentru Garminul meu Edge 810 pe care am putut sa vad toate traseele prin Carpatii salbatici.

Salomon Romania pentru Pantofii, Pantalonii waterproof si manusile de iarna cu care m-am antrenat in sezonul rece.

Multumesc fiecaruia dintre voi care ne-ati urmarit la Carpathian Mtb Epic, ne-ati sustinut cu gandul, ati trait competitia prin transmisiunile Live si care ne apreciati pentru ceea ce facem in sportul pe 2 roti. Fara voi, restul e Can-can…

Maine luam startul la urmatoarea etapa din Cupa Nationala de Maraton, la Explorer Mtb Challenge. Este un privilegiu sa concuram intr-o zona cu munti vechi de nici nu stiu sa numar pana la atat: 300 de milioane de ani.  😀

Sa auzim de bine !

 

 

Daca ti-a placut, arata-mi aici:

[Geiger Mtb Challenge]- Cel mai frumos maraton din RO si povestea tricoului de campion national.

Dupa un weekend petrecut la Campulung pentru Campionatul Balcanic de XCO si o saptamana in Sibiu, am ajuns din nou la Geiger Mtb Challenge, pentru a 5-a oara.

Am stat la Cabana Nora, asa cum se obisnuieste la Paltinis, si chiar daca nu sunt cele mai bune conditii, pentru mine este un sentiment special la acea cabana. Poate din cauza linistii si amintirilor pe care le am de acolo.

Meniul pentru acest weekend a fost in felul urmator:

  • Sambata: Campionatul National de XCO
  • Duminica: Cel mai greu maraton din Romania

Frumos, nu ?

Chiar asa urma sa fie.

In ziua de marti am fost sa vad traseul de XCO de la Arena Platos. Nu am mai participat pe acest traseu, eu fiind familiar cu traseul vechi de la Paltinis. Spre surprinderea mea, am reusit sa parcurg integral traseul fara sa fie vreo sectiune imposibila. Am mai evoluat intre timp, dar si traseul a fost mai fluent decat cum eram obisnuiti la Paltinis.

Ziua de sambata a venit mai repede decat te astepti. Campionatul National este obiectivul sezonului pentru cei mai multi dintre ciclisti. Un lucru pe care l-am invatat este ca nu iti poti face planuri legat de un rezultat pe care ti-l doresti. Poti doar sa muncesti si sa te antrenezi cum poti mai bine in cele 8-9 luni dinainte. Dupa start, totul depinde de ceva mai presus decat tine.

Au fost ani la rand cand mi-am dorit acest tricou. La un moment dat, am creat o fotografie in photoshop cu mine pe podium la Campionatul National. Ca doar e bine sa vizualizezi ce iti doresti nu ? Si cum auzisem ca e bine sa iti scrii exact si data cand esti hotarat sa reusesti, mi-am notat si eu.

Sincer sa fiu, erau suprapuse, nu chiar unul sub altul. 2012 peste 2011, 3 peste 2 si tot mai ingrosat. Ciudat, in 2018 mi-am dorit foarte mult, dar nu mi-am mai notat. Am sters si poza. Chiar daca nu mai aveam ce sa vizualizez si nu am notat anul 2018, m-am antrenat mai bine ca niciodata, incepand din noiembrie.

Anul acesta ne-am asezat la start din nou, alaturi de 2-3 adversari destul de puternici, dar eram increzator in ceea ce am facut in ultima perioada.

Prima urcare dupa start, toti accelereaza ca din tun. Sunt pe locul 10 aproximativ. Si nu pare sa recuperez ceva. In sinea mea: „Pff, cea mai importanta competitie pe care am asteptat-o tot anul si uite cum ma misc.” Continuam asa pana la mijlocul turei unde pe cea mai lunga urcare, incep sa recuperez pozitii, una dupa alta. Sunt in elementul meu pe urcari, m-am antrenat pe cele mai grele. Incepe coborarea cu flow si vad deja ca primul adversar si coechipier de echipa a luat o tranta. Ma gandeam ca recupereaza el, dar ulterior am aflat ca a iesit din cursa dupa incident.

De aici pana la final, toata cursa am mers impreuna cu Florin Muresan, un maratonist de exceptie. Cand era el in fata, cand eu. In ultima tura, incepe cu un avans care nu credeam ca mai poate fi recuperat. Castiga secunde si pe coborare si vine ultima urcare, unde intr-un moment critic de concentrare imi dau seama ca acela e momentul cand trebuie sa atac, sa recuperez si sa intru primul pe coborare daca vreau ceva mai mult de la ziua aceea. In momentul acela am simtit ca fiecare antrenament de pana acum a contat, am reusit sa recuperez secundele si sa intru primul pe coborare.

Geiger Mtb Challenge

Mi-am spus: „Acum ori cobor cum trebuie si iese totul bine, ori pierd”.

Norocul a tinut cu mine, fara niciun incident sau ezitare pe ultima coborare si cea mai tehnica din traseu. Fortez cat pot pe ultimii metri si trec linia de finish.

Habar nu aveam pe ce loc sunt.

Unii ma intrebau, altii ma felicitau, nici eu nici ei nu stiam pentru ce.

Intr-un final am aflat.

Geiger Mtb Challenge

Tocmai obtinusem titlul de campion national, categoria general amatori si mi-am indeplinit visul din caiet. Sincer sa fiu cred ca erau alti sportivi mai pregatiti decat mine, dar si norocul tine, cu cine doreste el sa tina. 🙂

Timp de 1 an acest tricou este la Resita acum !

Totusi, nu pot sa nu ii multumesc lui Florin pentru aceasta cursa, a fost o experienta pe cinste si ne-am simtit grozav sa ne intrecem. El este surpriza anului. Cand l-am intalnit la primul concurs, credeam ca este ungur 🙂 Am aflat intre timp ca este roman, unul tare drag, stabilit destul de mult timp in Spania, un fel de Vlad Dascalu.

De obicei traseele de XCO la Paltinis erau cele mai tehnice cu portiuni pe care nu reuseam sa le fac. Anul acesta a fost un traseu foarte placut si cu flow, chiar una dintre coborari purta acest nume. Traseul a avut si un Jump, unde la antrenamente am cazut fiecare, insa in concurs a decurs bine.

Publicată de Sergiu Paraschivu pe Duminică, 29 Iulie 2018

Inca de la recunoasterea de marti, mi-am dat seama ca imi va placea traseul. Combinatia de radacini si pamant de munte este una care creeaza dependenta.

Dupa reusita de sambata, ziua de duminica a urmat cu startul in cel mai greu maraton din Romania, Geiger Mtb Challenge: 81 km cu 3200m diferenta de nivel. Auzisem ca s-a modificat traseul anul acesta si ca e mai urat decat anul trecut. Incepuse sa imi para rau, dar asa e cand te iei dupa ce auzi. Cu toate acestea, am avut surpriza placuta sa descopar ca s-a modificat, dar mult in bine. In sensul ca aproape toate portiunile de push-bike de anul trecut au disparut si au aparut portiuni noi si frumoase, unele cu emotii tari. ( Adi Popa, stie) Este vorba de coborarea pe bolovani din cel mai inalt punct al traseului, unde am avut ocazia sa vad cel mai fericit participant (mentionat adinauri) pe acea sectiune. Omul chiuia de bucurie in timp ce eu nu stiam pe unde sa calc pe langa bicicleta. La un moment dat radea in hohote in timp ce ii dadea la vale pe bike si spunea:

– Maamaaa ce-i aiceaaa !! Wooohoooo !!

Asta e spiritul ! Si il inteleg perfect, asa te simti cand reusesti ceva super greu, cand iti iese si esti in starea aia de flux, nu ?

E drept ca in varf cand am trecut de el isi punea castile in urechi. Ce asculta la ele, numai el stie, iar eu banuiesc doar. 😀

Geiger Mtb Challenge

Cum spunea si Mititelu, la un maraton ai mai multe experiente. Ai mai mult timp sa te gandesti la toate. La acest concurs chiar am avut un dialog cu mine insumi tare amuzant, dar pe care nu il pot reproduce fidel. Cred ca daca am face o colectie cu aceste dialoguri de la mai multi participanti, ar fi foarte interesant de ascultat. Oare la ce se gandeste Kelemen, Luci sau Duca dupa ce a rupt cadrul sau cand a trecut la conducerea cursei dupa 80 de km ? Mindsetul este o felie mare din Pizza succesului.

Una peste alta, am facut o cursa buna de care sunt multumit dupa ziua de sambata. In alti ani nici nu imi puteam imagina acest efort. Insa cred ca am fost singurul participant care dupa cel mai greu maraton din tara, eram putin dezamagit ca au scos ultima urcare grea din traseu. Practic ajunsesem destul de ok cu bateriile la final, pentru ca ma gandisem tot concursul la acea urcare unde cei mai multi la final nu mai pot si care nu a mai venit. Se pare ca inca mai trebuie sa ajustez ritmul de la maratoane.

Am incheiat pe aceeasi pozitie de anul trecut, locul 4 la categorie si cu obiectivul atins: o frumoasa clasare pe locul 2 in clasamentul Triada la general amatori impreuna cu acesti veterani pe podium, dupa cele 3 etape: Avrig, Paltinis XCO si Geiger Marathon.

In alti ani ma uitam la cei care castigau acest clasament si mi se parea ceva aproape imposibil. Acum ma uit la fel la cei de la Elite. 🙂

Sanatosi sa fim, ca de restul ne ocupam !

Concluzia dupa maraton a fost ca daca pana acum Geigerul era considerat cel mai greu maraton din tara, pentru mine de acum este si cel mai frumos. Pur si simplu le are pe toate: drumuri forestiere, coborari de viteza, urcari lungi, urcari grele si foarte grele, coborari pe noroi, pe jnepenis, pe bolovani miscatori sau stabili si mari pe care rulezi frumos, urmate de tot felul de terenuri si tipuri de teren mixate cu emotii si oameni care te astepta cu vorbe bune in punctele de alimentare, in timp ce tu incerci sa faci ce stii mai bine si sa il depasesti pe cel care erai.

A fost un weekend in care m-am simtit foarte bine alaturi de concurenti, alaturi de colegii de echipa care au facut si ei o treaba foarte buna si alaturi de fiecare om pe care am avut placerea sa il intalnesc.

Cei care ma sustin in aceasta calatorie sunt echipa Carcover Racing Team, Nutrend care ne alimenteaza pe bicicleta, Garmin Romania care ne masoara bataile inimii, Adidas imi ofera cei mai buni ochelari de ciclism, Salomon Romania pentru echipamentul in care m-am antrenat in februarie pentru acest concurs, Extreme Riders pentru pantofii Giro Terraduro pe care ii port la fiecare competitie si manusile scurte Giro.

Multumesc pe aceasta cale tuturor si cred ca aceste rezultate sunt un motiv de bucurie si o dovada prin care apreciez efortul si increderea pe care mi-o acordati !

Duminica ce vine, ne intalnim la o noua etapa de XCO, in Cupa Nationala, la Herneacova UCI C2 !

 

 

 

 

 

Daca ti-a placut, arata-mi aici:

Vidraru Mtb 2018 – Cel mai lung traseu de mtb intr-o competitie si un loc 5.

vidraru mtb

Prima data am concurat la Vidraru Mtb in 2011, era prima editie si am castigat la general pe un traseu de 40 de km.

Insa 7 ani mai tarziu, acum 2 zile, am avut de infruntat cel mai lung traseu de mtb pe care am concurat vreodata: 90 de km cu 2400m diferenta de nivel. (am spus doar cel mai lung, nu si cel mai greu) 🙂 Totodata, aceasta editie Vidraru Mtb a constat in a 3-a etapa din Cupa Nationala de Maraton, clasament in care inca ma aflu pe locul 2.

vidraru mtb

Am plecat prea tare, aceasta a fost una dintre greseli. O greseala de incepator as spune, insa o data ce intri in hora cu primii baieti, chiar daca iti dai seama ca faci o greseala si ca s-ar putea sa te coste 50 de km mai tarziu, nu iti vine sa o lasi mai moale si sa retrogradezi. Cumva imi parea rau si de efortul depus deja sa stau cu ei. Lucrurile pareau simple, insa pe termen lung nimic nu e simplu. Acesta este si farmecul competitiilor de durata mai lunga: cum se schimba lucrurile pe parcurs. Concluziile pe care le tragi dupa 30% din cursa, gandurile si modul cum te simti atunci, se schimba mai tarziu.

Una peste alta, inca din primii km eram intr-un grup cu Daniel Bostan, Radu Diaconescu, Sergiu Balauca, Andrei Banescu (daca nu gresesc) si un junior de la Magura Cisnadie ( Good job Romica Vestemean! 🙂 ) Ritmul era unul sustinut, deloc usor de mentinut, primul semnal ca nu aveam ce sa caut acolo, la un asa ritm in primii 10 km. La prima separare a traseelor, juniorul nostru s-a trezit singur din 6 oameni :D, iar la a 2-a cred ca mai eram doar 3 de la lung.

Am ramas un pic un spate pe coborare si mi-am pierdut putin din elan. Dupa o prima coborare de viteza pe forestier, m-au prins Elisei si Mura din spate, iar la scurt timp ni s-a alaturat si Paul Muntean, pe care l-am intrebat:

„Cand incepe mtb-ul ?!”

Caci erau 30 de km parcursi deja si traseul putea fi parcurs cu masina. A urmat o urcare de 20 de km, care ne-a intins pistoanele bine de tot si unde am inceput sa trag ponoasele ritmului din primii 30.

Pe ceas arata km 55, inca ma miscam bine ne indreptam spre cel mai inalt punct din traseu si aveam in fata la 20 de metri locul 1 si 2. Ma gandeam ca ii prind pe parcurs, asa ca nu m-am agitat. (alta greseala)

Cred ca o lectie importanta pe care o invatam din sportul asta este ca daca nu faci lucrurile la timp atunci cand ai ocazia, mai tarziu nici vorba sa le mai faci.

Cand e momentul potrivit ? Atunci cand ti-a trecut prin gand !

Mai departe (scrie in carte)…am trecut de varf, impreuna cu camaradul meu de competitii Cristian Jidovu. Ne regrupam din nou cu Mura si Elisei pe urmatoarea urcare.

km 65 : apare Mititelu din spate, cu un ritm nebun si zice : Ursuu’ ! 😀

Cred ca inca era speriat de ceea ce a vazut cu o zi inainte la 3 km de start

Acela a fost momentul cand am pierdut contactul cu Jidovu, iar de acolo am continuat o cursa solitara. A urmat o urcare de 5 km, in care am avut resurse sa trag de mine in continuare si sa fortez, insa in afara de concurentii de la tura de 50 de km, nu am intalnit pe nimeni. Ajuns in varf, km 80, ma prind din spate 3 rideri pe ultima coborare: 10 km la vale pe drum pietruit si nicio distractie. Chiar ma gandeam ca la fel de bine ne puteau lega la ochi si sa ne dea un pikamer in mana. Se incheie coborarea si pentru prima data ma bucur ca intalnesc asfalt intr-un concurs de mtb si incepeam sa inteleg de ce nu am vazut elitele tari la start. Mi-au placut totusi portiunile de padure, unde am mai vazut si noi pamant, cate o radacina si partea de gol alpin care a fost frumoasa.

De apreciat, ca desi a fost o taxa mare de inscriere (120 lei), pachetul de start a fost unul consistent, dar cred ca sampoane si deodorante ne putem cumpara si singuri. La urmatorul concurs, ne asteptam la farduri.

Daca suntem la punctele pozitive ale competitiei, traseul desi a avut 90 de km, a fost foarte bine marcat, fara niciun moment de ezitare in alegerea trasei corecte.

Aproximativ 600 de oameni au fost prezenti, prin urmare o escapada frumoasa de weekend la munte pentru multi dintre participanti. Din pacate la finish, multi dintre ei i-am vazut bandajati, juliti, cazuti ca urmare a coborarilor pe pietris alunecos unde atentia si aptitudinile de ciclist sunt testate la maxim.

vidraru mtb

Locul 5 la categorie pentru mine la aceasta editie Vidraru Mtb unde am facut greseli noi, altele le-am corectat. Mergem tot inainte ! 🙂

Ii felicit pe baieti care au facut o cursa frumoasa, Muntean Paul care de pe locul 4 a ajuns pe 1 pentru scurt timp, Mititelu pentru ca revenirile sunt cele mai faine, pe Mura Istvan care de data aceasta a dat full gas pana la final, Elisei care ne alearga la trasee lungi si cu putinul sau antrenament si pe camaradul meu Cristian Jidovu, un om extrem de puternic si simpatic, care se intrece cu noi, ca altfel s-ar plictisi la 40+ :O

Carcover Racing Team, multumesc pentru aceasta ocazie !

Pe data viitoare,

 

PS: Poate ca unii organizatori ar fi bine sa inteleaga ca sportivii fac sport de placere acasa. Pe de alta parte, atunci cand vin la un concurs pentru care se pregatesc cu lunile si obtin un loc pe podium cu eforturi mari, se asteapta la probabil ceva mai mult decat o plasa cu cereale. Este a 2-a etapa din Cupa Nationala in care oameni de pe podium, dupa 80-90 de km, nu recupereaza nici macar taxa de inscriere din premiu. Incurajam oare ciclismul in felul asta ? 🙂 #numaintreb.

Daca ti-a placut, arata-mi aici:

4 lectii importante pe care le-am invatat dupa 4 ani de facultate.

Cu siguranta sunt mai mult de 4, dar acestea sunt cele mai esentiale:

  • Da 100% din prima, ca sa economisesti timp.

Pe principiul daca tot inveti pentru examen, da 100% din prima, ca sa nu te mai prezinti de mai multe ori la un examen.

  • Lucrurile cele mai bune sunt la sfarsit.

Unele dintre cele mai mari satisfactii au venit pentru mine in ultimul an de facultate, dupa ce in anul 2 vroiam sa renunt.

  • Cel mai mic detaliu face diferenta, prin urmare nu fa niciun compromis.

Au fost nenumarate ocazii cand am neglijat unele aspecte, am invatat mai putin decat trebuia, am fost superficial, iar asta m-a costat. Au fost si ocazii cand am insistat putin mai mult, cand am facut lucrurile asa cum trebuie si apoi am realizat ca acest fapt a facut diferenta.

  • Nu exista dorinta pentru mediocritate.

Lucrurile functioneaza in felul urmator: iti doresti sa fii excelent, iar daca nu reusesti vei fi mediocru. In cel mai bun caz vei fi excelent si sa nu uitam, ca a gandi mare sau mic, necesita acelasi timp de gandire. Astfel, de ce sa nu gandim mare de la inceput ?

Acestea au fost 4 lectii.

Sa va fie de folos in ceea ce faceti !

Daca ti-a placut, arata-mi aici: