Geiger & Transilvania Bike Race: Incoronarea Regelui !

Bine ai revenit !

Saptamana trecuta am fost in concediu prin tara. Imi place cand reusesc sa leg 2 concursuri si sa calatoresc toata saptamana dintre cele 2 evenimente. Bineinteles nu ar fi fost posibil fara prieteni, iar daca citesti asta si ai contribuit in vreun fel, iti multumesc ! Si daca nu, si doar citesti, tot iti multumesc ! 😀

Prima oprire: Geiger Mtb Challenge si prima premiera: traseul lung prima oara de cand ma dau (cam tarziu stiu). Era planificat acum 2 ani, dar accidentarea aia m-a scos din carti. Trecand peste asta, Sibiul este un oras care merita vazut o data pe an. Mereu se intampla ceva in piata mare acolo. Cand am ajuns noi erau dansuri populare cum n-am mai vazut. Iti bucurau ochiul si urechea.

Geiger & Transilvania Bike Race: Incoronarea Regelui !

Sarbi, Romani, Turci si Aradeni 🙂

Sa revenim la rotile noastre.

Dimineata la start: 80 km cu 2850 m ( au fost de fapt 3200, bineveniti de altfel, doar de aia am venitm, sa cataram, plat avem si la Timisoara ).

Pentru prima oara intr-un concurs, poate si din cauza ca era ceva nou si putin de temut din auzite, am mers in ritmul meu propriu, fara sa ma iau dupa nimeni. Si am patit asa cum facem toti de altfel, m-am subestimat. Dar mai bine asa decat sa ajung la final si sa ma tin cu mainile de radacini ca sa mai urc.

La 9:30 a fost startul, iar dupa ce am ridicat privirea eram deja pe prima coborare tehnica ce o stiam de la XCP, unde am tinut de frane si tot prindeam viteza. De data asta a fost mai bine, un sant pe mijloc nu ne-a mai permis sa stam pe biciclete asa ca am facut primul push-bike al zilei. A urmat prima urcare lunga unde m-am incalzit si l-am prins chiar in varf pe tovarasul Maus, ca sa nu il mai vad in 50 m apoi pe coborare.

Ca sa scurtam un pic si sa nu iti povestesc fiecare parte a traseului, a urmat una din cele mai faine coborari pe care te poti da. La un moment dat eram pe la mijlocul traseului, dupa 2 ore 43 de la start si ma gandeam : “Na, acum incepe competitia de fapt !”.

Au fost si zone super abrupte unde nici arbitrul, fost Elite si de-al locului, nu cobora, asa ca m-am conformat si m-am dat jos. Altii nu au facut ca mine, dar au facut flick-uri si au iesit din cursa. A urmat apoi ultima urcare unde am inceput sa ma simt tot mai bine, sa sprintez si sa ma apropii de cei din fata, ca sa descopar apoi ca erau de fapt fete de la traseul lor :))

In varf am ajuns la ultimele portiuni tehnice unde era super super distractiv printre bolovani cu full-ul. Intre timp am ajuns la ultimii 5 km pe traseul de XCO, nu ma mai surprindea nicio urcare care aparea, eram pregatit pentru orice si totul a culminat cu Flow-trackul de la final care m-a convins ca Geiger Mtb Challenge da cu tine de toti peretii, te scutura, te pune sa impingi bicicleta in sus si in jos, iar la final te saruta si te imbratiseaza.

Un loc 4 la categorie, destul de bun pentru primul an de antrenament :)). Felicitari lui Romica Vestemean pentru o cursa foarte buna si 2 titluri de vicecampion.

A 2-a zi am incercat sa urc pe Trans, am reusit doar pana la jumate pentru ca s-a pus ploaia, apoi am fugit la Brasov pentru o zi. Daca n-am reusit Vf. Balea, atunci mi-am incercat puterile cu Vf. Tampa:

Geiger & Transilvania Bike Race: Incoronarea Regelui !

 

Dupa Brasov, ca orice om perseverent m-am intors pe Trans impreuna cu Iulian si am reusit sa cuceresc …

mai degraba aglomeratia de masini decat varful :))) Sfat: Nu mergeti acolo cand sunt zile libere pentru toti !

Geiger & Transilvania Bike Race: Incoronarea Regelui !                                   ( Da, prima oara in viata pe bicicleta pe Trans )

Dupa inca o zi petrecuta in Sibiu, am purces spre unul din frumoasele noastre orase medievale: Medias ! Unde am avut placerea sa cunosc si sa fiu gazduit de Marius Rus, un om tare deosebit, care m-a surprins tare placut. Marius alearga la maratoane si tocmai a incheiat pe 7 la general la 2×2. GG tovarasu’! In prima seara in Medias, am intalnit la un pahar de vin si o poveste mai multi oameni tare faini printre care si pe Alexandra Cioc careia trebuie sa ii spun un mare Multumesc ! si care ne asteapta la Maraton Medias in 9 septembrie.

Am mai petrecut o zi in plus in Medias incercand sa ma recuperez dupa o toxiinfectie alimentara ce tinea deja de 2-3 zile sperand sa fiu apt pentru Transilvania Bike Trails. Am reusit cat de cat, in sensul ca nu mai aveam frisoane, dar tot ma simteam in continuare ca un rege fiind nevoit sa urc destul de des pe tron, ca doar Mediasul este oras medieval cu regi si printese 🙂

Pe vineri am ajuns in Sighisoara unde am descoperit prima oara cetatea Sighisoarei. Ma holbam pe pereti si pe placile unde scria 1600, ma plimbam pe stradutele pavate cu piatra si incercam sa imi imaginez ce se intampla exact acolo in urma cu 400 de ani si cat de norocosi suntem ca avem un raspuns la intrebarea asta, spre deosebire de Americani.

Dupa ce am luat-o la vale de pe cetate am luat drumul spre Saschiz, unde dupa 5 km de pedalat cu bagaje dupa mine si tot transpirat, vad ca opreste o duba pe dreapta si se dau jos Claudiu si Feri Sarosi de la Geiger. Instant mi se pune un zambet pe fata si nu imi vine sa cred cat de norocos sunt sa am asa prieteni la 370 de km de casa. Ajungem toti 3 la Saschiz, ne campam intr-o zona super faina de camping alaturi de o multime de oameni biciclisti. La un moment dat chiar povesteam si am realizat deodata cu totii ca desi sunt vreo 50 de corturi la un loc, nu se aude nicio manea :))) Ceva ciudat. De fapt Transilvania Bike Trails sorteaza oamenii si ne ofera o experienta deosebita atat pe bike cat si in camping.

In dimineata cursei pe la ora 5, ce sa vezi, m-au prins ca sunt rege si am fost nevoit sa urc din nou pe tron si am inteles ca toate incercarile mele din ultimele zile au fost in zadar. Se apropie ora de start, iar eu eram total paralel. Cu jumatate de ora inainte de start am luat prima gustare a zilei: o banana si cu asta aveam sa pedalez 80 de km cu 1700m.

Ora 10: Bam !

Geiger & Transilvania Bike Race: Incoronarea Regelui !

Plec si eu de undeva din al 10-lea rand, dupa Elite, dupa amatori licentiati si dupa alte 5 randuri doar de amatori.

Incerc sa pedalez si eu cumva si resimt imediat efectul ultimelor zile. Parca mergeam cu spatele, caci treceau toti pe langa mine.

M-am gandit ca mi-am facut mult mai rau ca am participat, dar obiectivul era sa vin sa vad traseul, asa ca astazi exact asta voi face.

Dupa 5 km de asfalt si drum forestier, intram pe vestita poteca care chiar se vede ca este muncita si te poarta frumos prin padure, printre copaci, zeci de km. Asta era in acelasi timp si unul dintre dezavantaje: ca era poteca, adica nu puteai sa depasesti. La un moment dat eram la vale, singura portiune unde as fi putut sa depasesc si eu pe cineva in conditiile de fata si cautam un loc unde sa trec de cel din fata si nu gaseam. Apoi am renuntat si doar am mers dupa el si am incercat sa savurez traseul, ca doar pentru aia venisem. De concurat nu mai era vorba, decat poate pt ultimul loc. Chiar ma gandeam ca de data asta s-ar putea ca nr de concurs (143) sa fie si pozitia in clasament. Avea sa fie mai rau.

Au continuat zonele faine din traseu presarate ici-colo cu cate-o biserica fortificata prin care treceam si unde era si punct de alimentare. Ca niciodata m-am oprit in toate punctele, m-am intins, m-am pus pe iarba, am reusit sa mananc doar portocale, altceva nu-mi facea bine nici la privit.

A fost singurul concurs in care nu am intrecut pe nimeni. Ba mint! A fost un concurent pe care l-am depasit. ( vorbea la telefon 🙂 Dar si-a recuperat pozitia la un moment dat cand…

Cred ca am ajuns in cea mai vestita cetate (Viscri) si bineinteles ca si-au dat seama cine sunt si iata-ma iarasi nevoit sa urc pe tron. In timpul concursului, oameni buni ! 😀 Nisc-ai vazut asa ceva !

Intr-un final am incheiat concursul nici eu nu stiu cum sau de unde energie, dar  am reusit performanta de a obtine cea mai slaba clasare pentru mine, locul 150! Dupa 5 ore 40 la 2 ore jumate de castigator.

Una peste alta, traseul merita vazut, a fost o experienta deosebita si unica. Este frumos sa vezi 7 biserici/cetati fortificate intr-o zi. M-am bucurat de fiecare om cu care m-am intalnit in timpul concursului, m-am amuzat si cand altii ma recunosteau si erau bucurosi ca ma depasesc, si de momentul cand cineva m-a intrebat daca nu eu am castigat la Cozia tura lunga ca apoi sa ma intrebe de ce ma dau asa Zen azi ? 🙂

Apoi, pentru serile din camping, cu oamenii potriviti, merita sa mergi la concursuri ! A fost un show live de stand-up comedy 😀

Intr-un final am ajuns ieri acasa si primul lucru m-am urcat pe cantar, sa constat ca am slabit 3 kg in 5 zile. Destul de nasol pentru mine, dar o fi bun si postul din cand in cand. Acum cand scriu articolul sunt mult mai bine, am renuntat la coroana si am reluat gustul mancarii.

Cam asta a fost concediul.

Geiger & Transilvania Bike Race: Incoronarea Regelui !

A fost saptamana premierilor:

  • prima oara la Geiger tura lunga
  • prima oara pe Tampa
  • prima oara pe Trans cu bicicleta
  • prima oara in cetate la Sighisoara
  • prima oara la Transilvania bike Trails
  • prima oara in a 2-a jumatate la un concurs (150 din 230)

Multumesc: Rica, Andrei Carciag, Iulian Petrut, Andreea Zeicu, Alexandra Cioc, Marius Rus, Claudiu si Feri pentru pick-up, multumesc Hoinarii si tuturor oamenilor pe care i-am intalnit in drumul meu si care au facut posibil acest trip. Bineinteles de fiecare data cand concurez, multumesc:

Cannondale

Isostar

Aleo

Salomon

Sa ne vedem sanatosi !

Geiger & Transilvania Bike Race: Incoronarea Regelui !